22.2 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPăpuşa, moaşă la peste 100 de bebeluşi

Păpuşa, moaşă la peste 100 de bebeluşi

De peste 37 de ani, doamna Păpuşa a asistat la naşterea a peste 100 de bebeluşi. Încă de pe vremea regimului comunist, aceasta a fost moaşă comunală, asistând femeile în timpul naşterilor la domiciliu.

 

Victoria Şerbănel are 61 de ani şi de mai bine de 37 de ani, doamna Păpuşa, aşa cum o cunoaşte toată lumea din comuna gorjeană Berleşti, a ajutat la naşterea a sute de copii.

„De la numărul 100 nu am mai ţinut minte câţi au urmat… Cred că au fost peste 150, poate peste 200 de copii la naşterea cărora am asistat. Este minunat să vezi cum o mamă dă naştere unui suflet. Am iubit de când mă ştiu copiii şi nici nu mă vedeam făcând altceva în viaţă“, a spus, zâmbind, Păpuşa.

Absolventă a unei şcoli de asistenţi pentru ocrotirea mamei şi copilului, doamna Păpuşa şi-a început activitatea pe vremea regimului comunist. „Atunci nu aveam voie, ca asistent de ocrotire, să pierd vreun copil între zero şi un an. Natalitatea era pe primul loc. Îmi dădeam silinţa, mai ales că iubeam foarte mult copiii“, îşi aminteşte moaşa comunală.

Moaşă în şapte sate

Deşi meseria i-a plăcut întotdeauna, nu a fost mereu uşor pentru Păpuşa să se descurce. Şi cea mai mare bătaie de cap i-o dădeau drumurile – deloc puţine şi scurte!

Cu toate acestea, vreme de 18 ani, în comuna Berleşti nu a fost înregistrat nici un deces la copiii cu vârste cuprinse între zero şi un an. Iar vreme de patru ani, moaşa s-a ocupat de zeci de mame şi de femei gravide din şapte sate. „Eram la începutul carierei. Aveam de mers mult şi de cele mai multe ori, pe jos. Erau mame şi gravide pe care trebuia să le vizitez, să văd copiii, să monitorizez evoluţia lor. Femeile au încredere în mine, deşi naşterea la domiciliu poate fi periculoasă. Secretul este că la ţară gravida munceşte până când i se apropie sorocul. Aşa naşte mai uşor, iar una dintre cauzele pentru care femeile năşteau la domiciliu era faptul că nu aveau cu ce să meargă la spital. Dar mă chemau pe mine şi le asistam. Aveam grijă de copil. Sunt riscuri, dar nu mi-a murit nici un copil“, a spus Victoria Şerbănel.

26 de copii născuţi acasă după 1997

În comuna Berleşti, potrivit datelor de la Serviciul de evidenţa populaţiei din cadrul primăriei, 26 de copii s-au născut la domiciliu din anul 1997 şi până în prezent. „Distanţa de la Berleşti şi până la spital este mare. Salvarea poate veni şi după patru ore şi, în acest timp, mama naşte asistată de mine. Majoritatea copiilor din comună s-au născut acasă. Aşa este la ţară. Chiar dacă suntem în 2008. De exemplu, în 2006 s-au născut doi copii acasă, iar în 2005, încă trei. Sunt sănătoşi, îi vizitez când pot, mi-e drag de ei. De doi ani, nu am mai avut nici o naştere acasă. Dar eu sunt pregătită să asist orice mamă. Am încercat să le conving pe gravide să meargă la controale şi să nască la spital. Trebuie să fie luate în evidenţă, iar când se apropie sorocul, să se interneze“, a spus Păpuşa. Moaşa comunală este mândră de meseria pe care şi-a ales-o şi de faptul că a asistat la naşterea foarte multor copii.

Păpuşa blondă

De mai bine de cinci decenii, Victoriei Şerbănel i se spune Păpuşa. „Când eram mică, eram blondă. Mai aveam şase fraţi şi ne jucam împreună. Mătuşa mea mă iubea mult şi mi-a zis într-o zi că semăn cu o păpuşică. De atunci mi-a zis Păpuşa. Prea puţini oameni mai îmi spun Victoria. Toţi sătenii din Berleşti mă ştiu de Păpuşa“, a spus moaşa zâmbind.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU